În cursul acestei nopți, în jurul orei 03:08, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Acâș.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au intervenit pentru stingerea incendiului în colaborare cu pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Acâș.
La sosirea echipajelor de intervenție, acoperișul casei era cuprins de flăcări și se degaja o mare cantitate de fum. Pompierii au intervenit prompt localizând incendiul și împiedicând propagarea acestuia la vecinătăți.
În urma incendiului au ars elementele de lemn din structura acoperișului pe o suprafață de aproximativ 25 m2 și alte materiale combustibile. Din fericire, nu au existat victime.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de coșul de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic față de materialele combustibile din jurul acestuia.