duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareJandarmii sătmăreni la ceasul bilanțului

Jandarmii sătmăreni la ceasul bilanțului

Vineri, 20 ianuarie în sala de ședințe a Consiliului Județean, a avut loc evaluarea activităților Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, pe anul 2016.
La eveniment au participat prefectul județului Satu Mare – domnul Radu Bud, președintele Consiliului Județean Satu Mare – domnul Csaba Pataki, viceprimarul municipiului – domnul Adrian Albu, președintele ATOP și conducători ai instituțiilor militare cu care unitatea noastră colaborează.
După intonarea imnului de stat, colonelul Ovidiu – Adrian POPA, împuternicit Inspector – Șef al unității a dat citire sintezei activităților desfășurate și a rezultatelor obținute de către structurile unității în anul 2016.
Activitatea Inspectoratului în anul trecut a fost concentrată pentru îndeplinirea obiectivelor generale stabilite și care au fost adaptate contextului rezultat din situația operativă existentă la nivelul județului, și au vizat creșterea performanței activităților operative, creșterea performanței activităților de suport, precum și creșterea performanței capacității instituționale.
Pe linie de Ordine și siguranță publică în anul 2016, activitatea desfășurată de către structurile unității s-a materializat în executarea unui număr de 5.080 misiuni specifice, iar defalcarea acestora se prezintă astfel: 3.748 misiuni de menținere a ordinii publice, 507 misiuni de asigurare a ordinii publice, 299 acțiuni de restabilire a ordinii publice, 391 acțiuni executate în cooperare cu alte instituții, 7 acțiuni în cooperare pentru efectuarea unor acte procedurale și 128 misiuni de verificare și punere în aplicare a mandatelor de aducere.
Anul 2016 a fost marcat și de executarea unui număr de 258 misiuni de asigurare a ordinii publice, premergător și pe timpul desfășurării alegerilor locale și parlamentare.
În perioada de referință, structurile mobile de jandarmi au intervenit pentru aplanarea și rezolvarea a 88 solicitări prin S.N.U.A.U. 112 și la 211 alte solicitări telefonice.
Au fost organizate și executate 789 misiuni de menținere a O.P. prin patrule independente în mediul urban cu efective din cadrul Detașamentului Mobil în municipiul Satu Mare, cu efectivele Grupelor de Supreveghere și Intervenție Negrești Oaș, Carei și Tășnad, fiind organizate totodată 153 misiuni de patrulări independente în mediul rural, cu efective din cadrul acestor structuri.
În zona instituțiilor de învățământ preuniversitar, au fost executate 260 misiuni pe timpul desfășurării examenelor de bacalaureat, sesiunea I și II, precum și asigurarea siguranței elevilor în special pe timpul sosirii și plecării de la școală.
În anul 2016, la nivelul I.J.J. Satu Mare au fost constatate un număr de 318 fapte de natură penală, din care 67 constatate în mod independent și 251 în comun cu poliția.
În domeniul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor contravenționale, personalul I.J.J. Satu Mare a constatat și aplicat un număr de 2.822 sancțiuni contravenționale din care 2319 sunt amenzi în valoare de 725550 lei, iar 503 sunt avertismente scrise.
Pentru împiedicarea săvârșirii de fapte antisociale, pentru reducerea continuă a numărului celor care pot fi antrenați la încălcarea legilor și normelor de conviețuire socială, s-au organizat și desfășurat în anul 2016, un număr de 91 de activități de prevenire a faptelor antisociale, fiind distribuite și prezentate un număr de 4.500 materiale informativ-educative, un sprijin deosebit având fiind acordat din partea A.T.O.P..
În perioada supusă evaluării s-au făcut 13 încadrări de personal din care: 2 încadrări de ofițeri prin trecere din corpul subofițerilor, 3 încadrări de subofițeri cu absolvenți din școlile militare de subofițeri ale Jandarmeriei Române, 4 subofițeri specialiști proveniți din sursă externă și 4 personal contractual din sursă externă.
În anul 2016 din totalul de 22 persoane recrutate, au fost selecționați pentru instituțiile militare de învățământ 12 candidați, din care 5 pentru Academia de Poliție A.I.Cuza București, unul pentru Școala Militară de Subofițeri Drăgășani și 6 pentru Școala Militară de Subofițeri Fălticeni. Au fost declarați admiși 3 candidați.
Pentru stimularea personalului care a obținut rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu și a misiunilor încredințate au fost acordate un număr de 217 recompense constând în: 8 înaintări în grad înainte de termen: (3 ofițeri și 5 subofițeri), 4 diplome de excelență (1 ofițer, 1 m.m. și 2 subofițeri), 12 citări prin O.Z.U., 122 mulțumiri, 71 felicitări.
În perioada analizată în Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, nu s-au comis abateri disciplinare.
Gradul de înzestrare cu autovehicule a unității a fost crescut în perioada supusă analizei cu un număr de 11 autovehicule.

PRINCIPALELE DIRECȚII DE ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA PERFORMANȚEI ÎN ANUL 2017
Creșterea performanței activităților operative prin folosirea în misiunile de ordine publică a mijloacelor și metodelor perfecționiste, pe baza datelor și informațiilor operative, pentru îndeplinirea tuturor misiunilor într-un mod profesionist și la standarde de calitate astfel încât aplicarea legii să fie prioritară.
Creșterea performantei activităților de suport – prin asigurarea managementului logistic al structurilor din cadrul I.J.J. Satu Mare privind mobilitatea, dotarea pentru misiuni, asigurarea capacității pentru intervenție, crearea condițiilor de lucru și cazare necesare desfășurării misiunilor, gestionarea eficientă a resurselor financiare și materiale.
Îmbunătățirea comunicării publice, a interacțiunii cu mass-media și organizarea unor campanii de comunicare publică
Creșterea performanței capacitații instituționale prin perfecționarea activității de pregătire a structurilor în vederea îndeplinirii în bune condiții a misiunilor și sarcinilor ce revin unității, precum si respectarea strictă a ghidului carierei militare în selecționarea, încadrarea, promovarea personalului unității;
În concluzie, domnul colonel Ovidiu – Adrian Popa apreciază activitatea desfășurată la nivelul unității, transmițând mulțumirile comenzii personalului unității și tuturor colaboratorilor care și-au adus aportul la buna îndeplinire a misiunilor executate, și nu în ultimul rând reprezentanților mass mediei locale care au prezentat cu obiectivitate materialele despre activitatea jandarmilor.
Finalul întâlnirii a aparținut .invitaților, care au transmis aprecierile lor și ale instituțiilor pe care le reprezintă la nivelul județului Satu Mare pentru rezultatele obținute și activitatea desfășurată de către cadrele jandarmeriei Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare