marți, aprilie 22, 2025
AcasăsusPDL Satu Mare condamnă „Legea amnistierii”

PDL Satu Mare condamnă „Legea amnistierii”

Conducerea PDL Satu Mare își manifestă dezacordul cu privire la adoptarea „Legii amnistierii”. Potrivit democrat liberalilor în urma votării acestei legi „poate fi distrusă toată lupta împotriva corupției din ultimii opt ani”. În continuare vă prezentăm poziția cu privire la acest aspect a președintelui Organizației Județene a PDL Satu Mare, Petre Mureșan:

„HOȚIA cheia succesului. Dacă iei sub 7 ani ești liber. Acești borfași sunt reprezentanții noștri !?

Modificarea Codului Penal

Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege, amendat pe sub mână, prin care parlamentarii, președintele țării și profesiunile liberale sunt scoși din categoria funcționarilor publici.

Legea amnistierii, modificările la Codul Penal și legea lobby-ului au fost prioritățile PSD țintite pentru favorizarea parlamentarilor și celor cercetați penal.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a luat în discuție în secret, în noaptea de luni spre marți, un controversat proiect de lege. Legea amnistierii a fost gândită și elaborată de PSD cu ținta pentru cercetații penal și nu s-a renunțat la ea.

Parlamentarii pregătesc să voteze o scandaloasă lege de amnistiere și de grațiere, în urma căreia poate fi distrusă toată lupta împotriva corupției din ultimii opt ani. O cohortă de demnitari judecați sau condamnați pentru corupție scapă de pușcărie, iar unii dintre ei rămân și cu cazierul curat.
DNA susține că prin aceste modificări ale Codului Penal “legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004”.

Concluzie:

Pentru a scăpa câțiva prieteni politici urmăriți, condamnați sau judecați penal acești prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari ai USL scot în stradă armate de infractori condamnate și deja încarcerate.

Conform unor surse numărul celor care ar putea fi eliberați prin această lege este de cca. 10.000-12.000 de detinuți. Unde își vor găsi aceștia un loc de muncă, având în vedere situația din România, cu o rată a șomajului atât de mare și situație economică a țării dezastruoasă ?

Din păcate precedentul unui astfel de legi, încă din perioada comunistă când a mai fost o grațiere, a demonstrat că peste 50% din cei eliberați au ajuns înapoi în închisori în maxim 10-15 zile.
Pentru siguranța unor prieteni politici suspectați de corupție, parlamentarii USL sacrifică siguranța cetățeanului. Acesta este dreptatea până la capăt a USL!

Libertate pentru cei care sunt condamnați pentru fapte de corupție ascunsă și camuflată într-o lege a amnistiei.

Președinte PDL Satu Mare

Mureșan Petre”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare